Donează

Foame. Sărăcie. Abandon școlar.

Pentru că și ție ți se pare nedrept că 1 din 2 copii din mediul rural trăiește în pragul sărăciei.
Și ție ți se pare greșit că abandonul școlar a depășit 19%.

Donează zilnic 618 mese

Bucureşti, 13 septembrie 2016

La început de an școlar, World Vision România extinde proiectul Pâine și Mâine

Prin acest proiect, fundația lupta împotriva abandonului școlar, una dintre cele mai grave probleme ale ruralului românesc


Pâine și Mâine, proiect desfășurat de World Vision Româniacu susținere din partea companiei Lidl România, în beneficiul celor mai vulnerabili copiidin mediul rural, va cuprinde încă 12 sate, față de cele 6 deja existente. Astfel, începand cu 12 septembrie, Pâine și Mâine oferă o masă caldă și program de tip școală după școală unui număr total de 596 de elevi din ciclul primar din județele Dolj, Vâlcea și Vaslui, cu scopul îmbunătățirii rezultatelor școlare, reducerii absenteismului și abandonului școlar.Etapa pilot a proiectului, realizată in perioada aprilie – iunie, a ajutat 213 copii și a demonstrat că impactul acestei interevenții în viața copiilor este semnificativ.

Masa caldă, compusă din felul întâi, felul doi și desert, este oferită la şcoală prin intermediul unor firme de catering specializate care garantează calitatea și siguranța alimentelor.În plus, copiii sunt ajutați la teme și participă la diverse activități educative, timp de 2 ore, sub îndrumarea unui cadru didactic. Astfel într-un mediu sigur pentru ei, copiii beneficiază de necesarul de nutrienţi pentru a se dezvolta normal, precum şi de activităţi extraşcolare pentru continuarea învăţării şi fixarea noţiunilor.


Conform raportului „Bunăstarea Copilului din mediul rural, 2014”, realizat de World Vision, în România existau 225.000 de copii vulnerabili, care, din cauza lipsurilor multiple,erau la risc de abandon școlar1 . Aceștia provin din familii sărace, susținute doar de un singur venit, cel mai adesea alocația copiilor sau venitul social, care nu le pot oferi o alimentație adecvată. Ca rezultat, 1 din 8 copii din România mergea la culcare flămând și tot atâția absentau de la școală pentru a munci în gospodărie.

"Având în vedere creșterea continuă a abandonului școlar la care asistăm în ultimii ani și complexitatea fenomenului, fiecare efort în această direcție este important. De aceea salutăm inițiativa guvernului de a oferi o masă caldă, gratuită, la școală, in anumite zone defavorizate din România dar atragem atenția că nevoia, mai ales în mediul rural, este mult mai mare. De aceea sperăm ca și alte instituții, organizații și companii, precum și publicul larg să ni se alăture în acest demers de susținere a copiilor celor mai vulnerabili în viitorul apropiat", a declarat Daniela Buzducea, director executiv World Vision România.

Apreciem preocuparea actualului Guvern al României pentru reformarea sistemului de învăţământ românesc şi pentru corectarea unor factori care, printre alte consecinţe, menţin un decalaj accentuat între calitatea învăţământului din mediul urban şi din cel rural, în detrimentul mediilor vulnerabile, unde riscul de abandon şcolar este de 3 ori mai mare faţă de cel urban. În spiritul din ce în ce mai încurajator al colaborării şi transferului de expertiză între organizaţiile neguvernamentale şi instituţiile publice din România, ne dorim ca astfel de iniţiative să fie cât mai eficiente pentru cei cărora le sunt destinate print-o abordare complementară.

Experienţa fundaţiei World Vision România demonstrează că proiectele de tipul masă caldă și after-school (școală după școală) oferite la școală sunteficiente în lupta împotriva abandonului școlar în rândul copiilor celor mai vulnerabili, și în combaterea analfabetismului funcționalși aefectelor sărăciei.Astfel, prin acest mecanism dual, copiii sunt atrași la școală, primesc necesarul de nutrienți și reușesc să recupereze decalajulși să-și îmbunătățească performanțele școlare.În acest fel, cresc șansele lor de a ramâne în școală, de a-și continua educația și ulterior de a obține un loc de muncă care să le permităsă-și creascăși să-și educe proprii copii.

Fundația World Vision România desfășoară programe de tipmasă caldăși școală dupășcoalăîncă din 2009, în parteneriat cu Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale și cu Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului, cu rezultate importanteîn ceea ce privește reducerea absenteismului, schimbarea atitudinii copiilor și părinților față de școală,îmbunătățirea rezultatelor școlare. De-a lungul timpului fundația a militat constant pentru extinderea programului la nivel naţional şi pentru generalizarea accesului copiilor la acest tip de servicii

Pâine și Mâine – un proiect conceput pentru cele mai sărace și mai izolate sate din România

De la începerea anului școlar 2016/2017, Pâine și Mâine a fost extins pentru a acoperi încă 12 sate în care locuiesc copii defavorizați, fiind adăugat în proiect și județul Vaslui. Selecția satelor este realizată de World Vision împreuna cu Lidl România având la bază experiența de 26 de ani în comunitățile sărace din România. Prioritate proiectului o dau atât gradul de sărăcie, cât și poziționarea, multe dintre satele din proiect fiind izolate. Un exemplu este satul Pădureni din comuna Osești, jud. Vaslui, până la care firma de catering, care distribuie mâncarea copiilor din program,parcurge aproximativ 72 de km în fiecare zi.

Eforturile de a implementa proiectul în satele care au cea mai mare nevoie au rezultate semnificative. Astfel, în județul Dolj, s-a observat o scădere a absențelor școlare cu 34% în iunie față de luna mai. În plus, cele două ore de after-school au ajutat la creșterea performanțelor școlare, cu 15% mai mulți elevi finalizând semestrul doi cu media Foarte bine față de semestrul anterior.

"În timpul celor doua ore, copiii aprofundează ceea ce facem la clasă, își fac temele și chiar învață lucruri noi. Până acum se întâmpla să vină cu temele nefăcute și nepregătiți pentru că acasă nu avea cine să-i îndrume, părinții lor având majoritatea numai opt clase, fiind ocupați cu treburile gospodărești sau munca cu ziua", a declarat Alina Catalinoiu , invatatoare la școala Leordoasa, jud. Dolj.


Despre World Vision România

World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International prezent în aproape 100 de ţări din întreaga lume. World Vision România este o fundație creştină care desfăşoară programe de intervenţie umanitară de urgenţă, dezvoltare şi advocacy, punând în centrul activităţii sale bunăstarea copilului. Fundația se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile şi comunităţile, în scopul depăşirii sărăciei şi nedreptăţii. Inspirată de valorile creştine, fundaţia lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen. În 25 de ani de prezenţă în România, fundaţia a ajutat peste 500.000 de copii şi adulţi, în 400 de comunităţi din 8 judeţe. World Vision România crede în dreptul la şanse egale pentru copiii de la sate şi de la oraş şi, de aceea, în comunităţile rurale unde este prezentă, desfăşoară programe de dezvoltare comunitară pe termen lung cu focus pe educaţie şi reducerea abandonului şcolar, sănătate şi protecţia copilului, agricultură şi dezvoltare rurală, angajament civic şi creştin. Copiilor li se facilitează astfel accesul la condiţii de viaţă mai bune prin dezvoltarea durabilă a comunităţii în care trăiesc. Proiectele sale se concentrează pe transformarea comunităţilor şi a membrilor acestora, pentru a realiza o viaţă împlinită pentru fiecare copil.


1În România, abandonul școlar la nivel național este de 18,1%, depăşind semnificativ media europeană de 11,1%, conform Raportului privind domeniul educaţiei elaborat, în 2015, de Comisia Europeană pentru toate statele membre ale Uniunii.